Soluții trimise

Rezumat problemă

#2967 pif

După ce a primit de la Simonet, profesorul său de studii sociale, tema pentru proiect, tânărului Trevor i-a venit ideea jocului “Pay it forward”. Pentru cei care nu știu acest joc, el constă în ajutarea de către Trevor a oamenilor aflați la ananghie. Aceștia la rândul lor vor ajuta alți oameni și așa mai departe. Fiecare participant (inclusiv Trevor) trebuie să realizeze câte k fapte bune prin care să ajute oamenii. Vârstnicii și tinerii își îndeplinesc în mod diferit această sarcină. Vârstnicii au nevoie de zv zile pentru a introduce în joc o altă persoană, iar tinerii au nevoie de zt zile. Astfel dacă un vârstnic, respectiv un tânăr, intră în joc în ziua i, el va introduce la rândul lui în joc prima persoană în ziua i+zv, respectiv în ziua i+zt tânărul, a doua persoană în ziua i+2*zv, respectiv în ziua i+2*zt tânărul și așa mai departe. Astfel numărul de persoane care participă la joc poate fi diferit în funcție de cum sunt alese persoanele vârstnice și cele tinere. Trevor dorește ca în joc să fie realizate în total cât mai multe fapte bune, dar fiecare participant să aducă în joc maximum (k+1)/2 tineri și maximum (k+1)/2 vârstnici. Participanții pot aduce mai puține persoane de un anumit tip, dar nu au voie să depășească numărul de (k+1)/2 persoane de același tip. Care este numărul fb de fapte bune care mai sunt de realizat, după trecerea a n zile, de către persoanele intrate deja în joc, astfel încât numărul total de fapte bune așteptate (și cele realizate și cele nerealizate) să fie maxim?

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Nicolau Tudor (Tudor_21) pif 15 Martie 2025, 17:24 Evaluare finalizată 0
Nicolau Tudor (Tudor_21) pif 15 Martie 2025, 17:23 Evaluare finalizată E.C
Nicolau Tudor (Tudor_21) pif 15 Martie 2025, 17:17 Evaluare finalizată 0
Mogirzan Matei-Valeriu (MHorse) pif 14 Martie 2025, 21:06 Evaluare finalizată E.C
Ceclan Tudor (Tud0r28) pif 13 Martie 2025, 17:15 Evaluare finalizată 80
Mirela Popescu (elena234) pif 13 Martie 2025, 05:11 Evaluare finalizată 0
amana 25 (Amana) pif 13 Martie 2025, 00:05 Evaluare finalizată 0
amana 25 (Amana) pif 13 Martie 2025, 00:01 Evaluare finalizată 0
amana 25 (Amana) pif 12 Martie 2025, 23:54 Evaluare finalizată 0
amana 25 (Amana) pif 12 Martie 2025, 23:52 Evaluare finalizată 0
amana 25 (Amana) pif 12 Martie 2025, 23:51 Evaluare finalizată 0
Morgoci Alexandru (Morgoci_Alex) pif 12 Martie 2025, 22:18 Evaluare finalizată 10
Morgoci Alexandru (Morgoci_Alex) pif 12 Martie 2025, 21:49 Evaluare finalizată 0
Morgoci Alexandru (Morgoci_Alex) pif 12 Martie 2025, 21:48 Evaluare finalizată E.C
Floroiu Marius (Marius_Cristian) pif 12 Martie 2025, 18:05 Evaluare finalizată 80
Floroiu Marius (Marius_Cristian) pif 12 Martie 2025, 17:55 Evaluare finalizată 40
Fron George (George21001) pif 12 Martie 2025, 14:02 Evaluare finalizată 0
Gligor Andrei (GLIGOR_ANDREI) pif 12 Martie 2025, 12:35 Evaluare finalizată 100
Fron George (George21001) pif 12 Martie 2025, 10:18 Evaluare finalizată 0
Fron George (George21001) pif 12 Martie 2025, 10:14 Evaluare finalizată 0
Fron George (George21001) pif 12 Martie 2025, 10:12 Evaluare finalizată E.C
Fron George (George21001) pif 12 Martie 2025, 10:06 Evaluare finalizată 0
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 10:49 Evaluare finalizată 100
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 10:48 Evaluare finalizată 0
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 10:40 Evaluare finalizată 30
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 10:23 Evaluare finalizată 0
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 10:20 Evaluare finalizată 67
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 10:14 Evaluare finalizată 93
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 10:14 Evaluare finalizată 0
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 09:32 Evaluare finalizată 14
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 09:32 Evaluare finalizată 0
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 09:31 Evaluare finalizată 0
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 09:28 Evaluare finalizată 65
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 09:28 Evaluare finalizată 0
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 09:14 Evaluare finalizată 40
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 10 Martie 2025, 09:13 Evaluare finalizată 10
David Dragos Nicolae (dragosdavid) pif 09 Martie 2025, 19:33 Evaluare finalizată 80
David Dragos Nicolae (dragosdavid) pif 09 Martie 2025, 19:32 Evaluare finalizată 10
David Dragos Nicolae (dragosdavid) pif 09 Martie 2025, 19:31 Evaluare finalizată 10
David Dragos Nicolae (dragosdavid) pif 09 Martie 2025, 19:29 Evaluare finalizată 40
David Dragos Nicolae (dragosdavid) pif 09 Martie 2025, 19:24 Evaluare finalizată 40
Cocu Tudor っ◔◡◔っ (TudorCocu) pif 09 Martie 2025, 14:14 Evaluare finalizată 80
Cocu Tudor っ◔◡◔っ (TudorCocu) pif 09 Martie 2025, 14:04 Evaluare finalizată 33
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 03 Martie 2025, 10:58 Evaluare finalizată E.C
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 03 Martie 2025, 10:51 Evaluare finalizată E.C
Gliggy Gliggy (Gliggy) pif 03 Martie 2025, 09:23 Evaluare finalizată E.C
Tanase Victor (Victor5539) pif 28 Februarie 2025, 00:10 Evaluare finalizată 100
Ardelean Alex (AlexGB56) pif 26 Februarie 2025, 09:19 Evaluare finalizată E.C
Georgescu Mihai (31mihai) pif 20 Februarie 2025, 20:38 Evaluare finalizată 100
Georgescu Mihai (31mihai) pif 20 Februarie 2025, 20:16 Evaluare finalizată 100