Soluții trimise

Rezumat problemă

#1708 Cuburi3

Ionuţ a învăţat la şcoală să lucreze cu numere mari. El are la dispoziţie un şir de N numere naturale nenule. Din fiecare număr el şterge exact trei cifre, fără să schimbe ordinea cifrelor rămase, astfel încât să obţină cel mai mic număr natural nenul posibil. De exemplu, din numărul 20731049 se obţine numărul 20049, iar din numărul 13004 se obţine numărul 10. Înlocuind fiecare număr citit cu numărul obţinut prin operaţia de mai sus, Ionuţ obţine un nou şir şi scrie termenii acestuia pe feţele unor cuburi astfel: primele şase numere din şir le scrie pe primul cub şi îl notează pe acesta cu 1, următoarele şase numere din şir le scrie pe un alt cub pe care îl notează cu 2 ş.a.m.d.
Aceste cuburi au fost distribuite în piramide după modelul din figura de mai sus.

Piramidele au fost numerotate cu numere naturale consecutive. Piramida cu numărul de ordine 1 este formată numai din cubul cu numărul de ordine 1 şi are un singur nivel, piramida cu numărul de ordine 2 are pe primul nivel cuburile 2, 3 şi 4 iar pe ultimul nivel cubul 5 ş.a.m.d.

Două niveluri alăturate în cadrul unei piramide diferă prin exact două cuburi. Primul nivel al unei piramide conţine cu două cuburi mai mult decât primul nivel al piramidei precedente. Piramida se consideră completă dacă pe ultimul nivel are un singur cub.

Scrieţi un program care citeşte numerele naturale nenule N şi K, apoi cele N numere naturale ce fac parte din şirul iniţial, şi determină:
a) Numărul de piramide complete construite de Ionuţ.
b) Numerele scrise pe cuburile din primele K piramide.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Moca Andrei (TREYWAY) Cuburi3 31 Martie 2025, 13:38 Evaluare finalizată 100
Luca Vartolomei (Lucaje123) Cuburi3 25 Martie 2025, 19:58 Evaluare finalizată 100
Luca Vartolomei (Lucaje123) Cuburi3 25 Martie 2025, 19:56 Evaluare finalizată 35
Loga Dragos Gabriel💫 (Dragos_Gabriel2010) Cuburi3 24 Martie 2025, 11:58 Evaluare finalizată 100
Dimitriu Flaviu (flaviu_dimitriu) Cuburi3 19 Martie 2025, 14:55 Evaluare finalizată 85
Dimitriu Flaviu (flaviu_dimitriu) Cuburi3 19 Martie 2025, 14:54 Evaluare finalizată E.C
Dimitriu Flaviu (flaviu_dimitriu) Cuburi3 19 Martie 2025, 14:54 Evaluare finalizată 85
MINEA GEORGE CHRISTIAN (GEORGE_CHRISTIAN_MINEA) Cuburi3 12 Martie 2025, 11:05 Evaluare finalizată 100
Sfichi Andrei (SfichiAndrei) Cuburi3 04 Martie 2025, 16:56 Evaluare finalizată 100
Sfichi Andrei (SfichiAndrei) Cuburi3 04 Martie 2025, 16:12 Evaluare finalizată 0
Sfichi Andrei (SfichiAndrei) Cuburi3 04 Martie 2025, 16:08 Evaluare finalizată E.C
Diaconu Andreea (Andreea0210) Cuburi3 16 Februarie 2025, 19:12 Evaluare finalizată 100
Diaconu Andreea (Andreea0210) Cuburi3 16 Februarie 2025, 17:28 Evaluare finalizată 100
Caca Cornel e cel mai bun (corneliucaca) Cuburi3 12 Februarie 2025, 08:54 Evaluare finalizată 100
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 04 Februarie 2025, 19:04 Evaluare finalizată 100
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 04 Februarie 2025, 18:55 Evaluare finalizată 25
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 31 Ianuarie 2025, 14:41 Evaluare finalizată 20
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 31 Ianuarie 2025, 12:06 Evaluare finalizată 20
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 31 Ianuarie 2025, 11:55 Evaluare finalizată 15
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 31 Ianuarie 2025, 11:40 Evaluare finalizată 20
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 31 Ianuarie 2025, 10:56 Evaluare finalizată 5
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 31 Ianuarie 2025, 10:55 Evaluare finalizată E.C
Titihazan Cezar-Mihai (CezarTitihazan) Cuburi3 31 Ianuarie 2025, 10:55 Evaluare finalizată E.C
Georgescu Rares (Rares_Georgescu) Cuburi3 20 Ianuarie 2025, 09:21 Evaluare finalizată 100
ilie demian (insertokname) Cuburi3 29 Decembrie 2024, 21:32 Evaluare finalizată 100
S S (Need_4_Code) Cuburi3 23 Decembrie 2024, 11:47 Evaluare finalizată 0
Peter Tobias (PeterTobias) Cuburi3 13 Decembrie 2024, 19:13 Evaluare finalizată 100
Salaot Stan (McM) Cuburi3 13 Noiembrie 2024, 17:03 Evaluare finalizată 100
Fodor Horatiu-Andrei (Horatiuboss) Cuburi3 18 Octombrie 2024, 19:10 Evaluare finalizată 0
Tanase Victor (Victor5539) Cuburi3 14 Octombrie 2024, 19:19 Evaluare finalizată 100
Paunescu Stefan Vlad (Paunescu_Stefan_Vlad) Cuburi3 11 Octombrie 2024, 20:14 Evaluare finalizată 100
Paunescu Stefan Vlad (Paunescu_Stefan_Vlad) Cuburi3 11 Octombrie 2024, 20:14 Evaluare finalizată 0
Bedidic Stefan07 (StefanBedidic) Cuburi3 07 Octombrie 2024, 16:27 Evaluare finalizată 10
Bedidic Stefan07 (StefanBedidic) Cuburi3 07 Octombrie 2024, 16:26 Evaluare finalizată 0
Bedidic Stefan07 (StefanBedidic) Cuburi3 07 Octombrie 2024, 16:25 Evaluare finalizată 10
Bedidic Stefan07 (StefanBedidic) Cuburi3 07 Octombrie 2024, 16:03 Evaluare finalizată 5
best in buzau (BestInBuzau) Cuburi3 27 Septembrie 2024, 02:24 Evaluare finalizată 100
SOFIAN ROSA (ROSA) Cuburi3 30 August 2024, 17:48 Evaluare finalizată 100
SOFIAN ROSA (ROSA) Cuburi3 30 August 2024, 13:59 Evaluare finalizată 0
Huțanu Ioana-Maia (Hutanu_Maia) Cuburi3 11 Iulie 2024, 22:31 Evaluare finalizată 0
Sbora Ioan-David (Sbora_Ioan_David) Cuburi3 08 Iulie 2024, 19:29 Evaluare finalizată 100
Coin Bot (CoinBot_V1) Cuburi3 23 Iunie 2024, 16:43 Evaluare finalizată 100
Radoi Adelina-Ioana (adelina_radoi) Cuburi3 16 Aprilie 2024, 13:43 Evaluare finalizată 100
fracContAlexandru (alexandru672) Cuburi3 13 Aprilie 2024, 21:33 Evaluare finalizată 0
sirbu ilinca (ILINKA1MARIA) Cuburi3 11 Aprilie 2024, 22:21 Evaluare finalizată 100
Ghica Amalia (amalia_ghica) Cuburi3 04 Aprilie 2024, 12:09 Evaluare finalizată 100
Ghica Amalia (amalia_ghica) Cuburi3 04 Aprilie 2024, 11:56 Evaluare finalizată 50
Ghica Amalia (amalia_ghica) Cuburi3 04 Aprilie 2024, 10:48 Evaluare finalizată 20
Ghica Amalia (amalia_ghica) Cuburi3 04 Aprilie 2024, 10:35 Evaluare finalizată 15
Ghica Amalia (amalia_ghica) Cuburi3 03 Aprilie 2024, 20:17 Evaluare finalizată 15