Soluții trimise

Rezumat problemă

#1616 Galerie

La întâlnirea anuală a cârtițelor, la concursul pentru selecția noilor membri ai consiliului director, a fost propusă următoarea problemă:

De jur-împrejurul unui teren dreptunghiular împărțit în n*m celule de formă pătrată, cu aceeași arie, cârtițele au săpat galerii exterioare. Celulele aflate pe marginea terenului sunt numerotate consecutiv, de la 1 la 2*(n+m), începând din colțul din stânga-sus, ca în imaginea alăturată. În galeriile exterioare, pe marginea terenului, se află t cârtițe care sunt pregătite să sape galerii interioare. Cârtițele aflate pe latura de Nord a terenului se vor deplasa către Sud, cele care se află pe latura de la Est se vor deplasa către Vest, cele care se află pe latura de la Sud se vor deplasa către Nord, iar cele care se află pe latura de la Vest se vor deplasa către Est.

Cârtițele încep să sape în același timp. În fiecare oră, o cârtiță sapă într-o singură celulă a terenului.

O cârtiță se oprește dacă:

  • ajunge într-o altă galerie interioară; ea nu sapă în aceasta, iar galeria ei se unește cu cea în care ajunge;
  • în celula în care sapă, mai sapă și alte cârtițe, în aceeași oră; galeriile lor se unesc într-o singură galerie și toate aceste cârtițe se opresc;
  • ajunge pe marginea terenului, în partea opusă celei din care a plecat, galeria săpată de ea până în acest moment comunicând acum cu galeria exterioară, în care ea nu sapă.

De exemplu, dacă pe marginea unui teren format din 7x5 celule, se află 5 cârtițe, în celulele 3, 8, 10, 19 și 23, atunci, după o oră, terenul are configurația din fig.1, după două ore, configurația din fig.2, după trei ore, configurația din fig.3 (ultima cârtiță ajunge în galeria primei cârtițe și primele două cârtițe sapă în aceeași celulă și apoi se opresc), după 4 ore, configurația din fig.4, după 5 ore, configurația din fig.5, când cele două cârtițe rămase sapă pe marginea terenului și apoi se opresc pentru că au ajuns în galeria exterioară (fig.6). Galeriile acestora nu se unesc pentru că niciuna dintre ele nu a intrat în galeria celeilalte și nici nu s-au întâlnit într-o celulă.

Cunoscându-se numerele n, m, t și cele t celule exterioare în care se află cârtițele, să se determine:

1. numărul maxim de celule în care sapă o cârtiță până la oprirea tuturor cârtițelor;
2. numărul maxim de celule din care este formată o galerie interioară.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Andritoiu Razvan (ANDRITOIURAZVAN) Galerie 07 Aprilie 2025, 20:23 Evaluare finalizată 0
Andritoiu Razvan (ANDRITOIURAZVAN) Galerie 07 Aprilie 2025, 19:29 Evaluare finalizată 0
Secara Andrei Tudor (Bayern563) Galerie 07 Aprilie 2025, 10:08 Evaluare finalizată 100
Secara Andrei Tudor (Bayern563) Galerie 06 Aprilie 2025, 20:55 Evaluare finalizată 12
Constantinescu Teodora (ConstantinescuTeodora) Galerie 31 Martie 2025, 15:58 Evaluare finalizată 100
7B Jurcut Petru (PetruJurcut) Galerie 29 Martie 2025, 17:19 Evaluare finalizată 100
Dan Victor (TRYxmania) Galerie 24 Martie 2025, 18:18 Evaluare finalizată 100
Marin Bogdan (BogdanMarin) Galerie 24 Martie 2025, 18:17 Evaluare finalizată 100
Dan Victor (TRYxmania) Galerie 24 Martie 2025, 18:17 Evaluare finalizată 0
7B Jurcut Petru (PetruJurcut) Galerie 24 Martie 2025, 18:16 Evaluare finalizată 100
7B Jurcut Petru (PetruJurcut) Galerie 24 Martie 2025, 18:14 Evaluare finalizată 100
7A Sion Marc (MarcSion) Galerie 23 Martie 2025, 11:03 Evaluare finalizată E.C
7A Sion Marc (MarcSion) Galerie 23 Martie 2025, 11:03 Evaluare finalizată E.C
7A Sion Marc (MarcSion) Galerie 14 Martie 2025, 19:56 Evaluare finalizată 100
Boac Mihai Cosmin (Cosminane) Galerie 14 Martie 2025, 19:23 Evaluare finalizată 100
Mailat Diana (diana_stefania) Galerie 13 Martie 2025, 23:17 Evaluare finalizată 0
Mailat Diana (diana_stefania) Galerie 13 Martie 2025, 23:17 Evaluare finalizată E.C
Mailat Diana (diana_stefania) Galerie 13 Martie 2025, 23:16 Evaluare finalizată E.C
Mailat Diana (diana_stefania) Galerie 13 Martie 2025, 23:14 Evaluare finalizată 0
Muntoiu Vlad-Ioan (gugalcrom) Galerie 13 Martie 2025, 12:09 Evaluare finalizată 30
Boac Mihai Cosmin (Cosminane) Galerie 12 Martie 2025, 18:54 Evaluare finalizată 97
CHELARU Ioan Cristian (iccjoc) Galerie 12 Martie 2025, 15:16 Evaluare finalizată 72
CHELARU Ioan Cristian (iccjoc) Galerie 12 Martie 2025, 15:15 Evaluare finalizată 0
CHELARU Ioan Cristian (iccjoc) Galerie 12 Martie 2025, 15:14 Evaluare finalizată 0
Bondoc Vlad (VladBondoc) Galerie 12 Martie 2025, 15:04 Evaluare finalizată 72
CHELARU Ioan Cristian (iccjoc) Galerie 12 Martie 2025, 15:02 Evaluare finalizată E.C
Scîntei Ema Alexandra (scinteiema) Galerie 12 Martie 2025, 13:35 Evaluare finalizată 100
Boac Mihai Cosmin (Cosminane) Galerie 12 Martie 2025, 12:30 Evaluare finalizată 97
Boac Mihai Cosmin (Cosminane) Galerie 12 Martie 2025, 12:16 Evaluare finalizată 97
Boac Mihai Cosmin (Cosminane) Galerie 12 Martie 2025, 12:08 Evaluare finalizată 27
alecu izsak andrei (andrei216216) Galerie 12 Martie 2025, 12:01 Evaluare finalizată 100
alecu izsak andrei (andrei216216) Galerie 12 Martie 2025, 12:00 Evaluare finalizată E.C
alecu izsak andrei (andrei216216) Galerie 12 Martie 2025, 11:59 Evaluare finalizată 72
alecu izsak andrei (andrei216216) Galerie 12 Martie 2025, 11:59 Evaluare finalizată 72
Olariu Albert David (Albert_Prime_One) Galerie 10 Martie 2025, 20:34 Evaluare finalizată 100
Vlad Popescu (VladPope01) Galerie 10 Martie 2025, 20:33 Evaluare finalizată 100
Olariu Albert David (Albert_Prime_One) Galerie 10 Martie 2025, 20:26 Evaluare finalizată 79
Vlad Popescu (VladPope01) Galerie 10 Martie 2025, 20:26 Evaluare finalizată 79
Petru Boca (Mewcat) Galerie 10 Martie 2025, 09:52 Evaluare finalizată 100
Calin Tudor (TudorIoan1107) Galerie 01 Martie 2025, 13:14 Evaluare finalizată 33
Calin Tudor (TudorIoan1107) Galerie 01 Martie 2025, 13:11 Evaluare finalizată 12
Calin Tudor (TudorIoan1107) Galerie 01 Martie 2025, 13:05 Evaluare finalizată 12
Calin Tudor (TudorIoan1107) Galerie 01 Martie 2025, 12:55 Evaluare finalizată 12
Calin Tudor (TudorIoan1107) Galerie 01 Martie 2025, 12:48 Evaluare finalizată E.C
Calin Tudor (TudorIoan1107) Galerie 01 Martie 2025, 12:47 Evaluare finalizată E.C
Timofei Filip Emanuel (Filip09) Galerie 24 Februarie 2025, 19:07 Evaluare finalizată 100
Timofei Filip Emanuel (Filip09) Galerie 24 Februarie 2025, 19:04 Evaluare finalizată 28
Timofei Filip Emanuel (Filip09) Galerie 24 Februarie 2025, 19:03 Evaluare finalizată 0
Timofei Filip Emanuel (Filip09) Galerie 24 Februarie 2025, 19:02 Evaluare finalizată 0
Timofei Filip Emanuel (Filip09) Galerie 24 Februarie 2025, 18:59 Evaluare finalizată 28