Soluții trimise

Rezumat problemă

#1054 Galbeni

După ce au descoperit ascunzătoarea piratului Spânu, marinarii de pe corabia “Speranţa” au hotărât să ofere sătenilor o parte din comoara acestuia. Întrucât comoara avea un număr nelimitat de bani din aur, numiţi galbeni, singura problemă a marinarilor a fost regula după care să împartă banii.

După îndelungi discuţii au procedat astfel: i-au rugat pe săteni să se aşeze în ordine la coadă şi să vină, pe rând, unul câte unul pentru a-şi ridica galbenii cuveniţi. Primul sătean a fost rugat să îşi aleagă numărul de galbeni, cu condiţia ca acest număr să fie format din exact K cifre. Al doilea sătean va primi un număr de galbeni calculat astfel: se înmulţeşte numărul de galbeni ai primului sătean cu toate cifrele nenule ale acelui număr, rezultatul se înmulţeşte cu 8 şi apoi se împarte la 9 păstrându-se doar ultimele K cifre ale câtului împărţirii. Dacă numărul obţinut are mai puţin de K cifre, atunci acestuia i se adaugă la final cifra 9, până când se completează K cifre.

Pentru a stabili câţi galbeni primeşte al treilea sătean, se aplică aceeaşi regulă, dar pornind de la numărul de galbeni ai celui de-al doilea sătean. Regula se aplică în continuare fiecărui sătean, plecând de la numărul de galbeni primiţi de săteanul care a stat la coadă exact în faţa lui.

Cunoscând numărul de galbeni aleşi de primul sătean, determinaţi numărul de galbeni pe care îl va primi al N-lea sătean.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Cazan Raisa (raisacazan) Galbeni 24 Iunie 2025, 15:27 Evaluare finalizată 100
Cazan Raisa (raisacazan) Galbeni 24 Iunie 2025, 15:13 Evaluare finalizată 95
Cazan Raisa (raisacazan) Galbeni 24 Iunie 2025, 11:19 Evaluare finalizată 45
Davidovici Alexia (Alexia_12107777) Galbeni 21 Iunie 2025, 20:21 Evaluare finalizată 100
Purda Nicoara Dragos Matei (dragos_purda) Galbeni 30 Mai 2025, 15:02 Evaluare finalizată 100
Andrei Cezar Costin (cezar2012) Galbeni 23 Mai 2025, 21:52 Evaluare finalizată 100
Andrei Cezar Costin (cezar2012) Galbeni 23 Mai 2025, 21:52 Evaluare finalizată E.C
Andrei Cezar Costin (cezar2012) Galbeni 23 Mai 2025, 21:51 Evaluare finalizată 100
ilie demian (insertokname) Galbeni 15 Mai 2025, 23:46 Evaluare finalizată 100
Andrei Cezar Costin (cezar2012) Galbeni 12 Mai 2025, 14:33 Evaluare finalizată E.C
Fake Ciuci (DominicDragan2023) Galbeni 11 Aprilie 2025, 19:39 Evaluare finalizată 0
Fake Ciuci (DominicDragan2023) Galbeni 11 Aprilie 2025, 19:39 Evaluare finalizată 0
Munteanu Daniel (Daniel58854) Galbeni 29 Martie 2025, 19:14 Evaluare finalizată 100
Balas Radu Vianu better than ICHB (RADUKMH4) Galbeni 25 Martie 2025, 22:37 Evaluare finalizată 100
6B Victor Vranceanu (Victor_V) Galbeni 15 Martie 2025, 15:36 Evaluare finalizată 5
6B Victor Vranceanu (Victor_V) Galbeni 15 Martie 2025, 15:32 Evaluare finalizată 5
6B Victor Vranceanu (Victor_V) Galbeni 15 Martie 2025, 15:29 Evaluare finalizată 0
6B Victor Vranceanu (Victor_V) Galbeni 15 Martie 2025, 15:14 Evaluare finalizată 5
Baiesu Sebastian Mihai (baiesu_sebastian_mihai) Galbeni 15 Martie 2025, 13:33 Evaluare finalizată 20
Baiesu Sebastian Mihai (baiesu_sebastian_mihai) Galbeni 15 Martie 2025, 13:32 Evaluare finalizată 20
Baiesu Sebastian Mihai (baiesu_sebastian_mihai) Galbeni 15 Martie 2025, 13:30 Evaluare finalizată 20
Baiesu David Gabriel (baiesu_david_gabriel) Galbeni 15 Martie 2025, 13:26 Evaluare finalizată 5
Berghea Cezar (cezar2023) Galbeni 15 Martie 2025, 12:53 Evaluare finalizată 15
Berghea Cezar (cezar2023) Galbeni 15 Martie 2025, 12:52 Evaluare finalizată 0
ndrei (cojocaruandreivictor) Galbeni 15 Martie 2025, 10:05 Evaluare finalizată 100
clapa stefan (clapastefan) Galbeni 14 Martie 2025, 20:33 Evaluare finalizată 55
Butuc Rania (RaniaButuc) Galbeni 14 Martie 2025, 19:29 Evaluare finalizată 100
gavrilut clara (claraG) Galbeni 14 Martie 2025, 13:26 Evaluare finalizată 100
S G (crimpinsg) Galbeni 14 Martie 2025, 13:24 Evaluare finalizată 20
gavrilut clara (claraG) Galbeni 14 Martie 2025, 12:43 Evaluare finalizată 20
S G (crimpinsg) Galbeni 14 Martie 2025, 11:18 Evaluare finalizată 100
S G (crimpinsg) Galbeni 14 Martie 2025, 11:16 Evaluare finalizată 20
S G (crimpinsg) Galbeni 14 Martie 2025, 10:59 Evaluare finalizată 0
S G (crimpinsg) Galbeni 14 Martie 2025, 10:58 Evaluare finalizată 0
Gociu Maria (Mariaabc) Galbeni 14 Martie 2025, 10:53 Evaluare finalizată 0
6B Udma Iustin (iustin_udma) Galbeni 14 Martie 2025, 10:52 Evaluare finalizată 100
Purda Nicoara Dragos Matei (dragos_purda) Galbeni 13 Martie 2025, 20:27 Evaluare finalizată 100
Raileanu Szeles Andrei (andi12345678910) Galbeni 13 Martie 2025, 18:13 Evaluare finalizată 100
Raileanu Szeles Andrei (andi12345678910) Galbeni 13 Martie 2025, 18:10 Evaluare finalizată 85
Raileanu Szeles Andrei (andi12345678910) Galbeni 13 Martie 2025, 17:53 Evaluare finalizată 20
Raileanu Szeles Andrei (andi12345678910) Galbeni 13 Martie 2025, 17:01 Evaluare finalizată 40
Raileanu Szeles Andrei (andi12345678910) Galbeni 13 Martie 2025, 16:41 Evaluare finalizată 45
Raileanu Szeles Andrei (andi12345678910) Galbeni 13 Martie 2025, 16:36 Evaluare finalizată 15
Barbu Tudor Andrei (TUDOR12345678ab) Galbeni 13 Martie 2025, 14:40 Evaluare finalizată 100
Patirlageanu Sara Gabriela (Saraga) Galbeni 13 Martie 2025, 10:58 Evaluare finalizată 100
6B Georgescu Andreea Bianca (Andreea1112bi) Galbeni 13 Martie 2025, 10:37 Evaluare finalizată 100
ndrei (cojocaruandreivictor) Galbeni 11 Martie 2025, 19:54 Evaluare finalizată 100
🍭Rosoga Alexia (Rosoga_Alexia) Galbeni 11 Martie 2025, 16:04 Evaluare finalizată 100
Ilies Mark (mark17ilies) Galbeni 11 Martie 2025, 12:27 Evaluare finalizată 45
Ilies Mark (mark17ilies) Galbeni 11 Martie 2025, 12:16 Evaluare finalizată 20